Cantitatea de APĂ pe care trebuie să o bea un om într-o zi. Dr. Vlad Ciurea: „Apa cât mai alcalină”

Cantitatea de APĂ pe care trebuie să o bea un om într-o zi. Dr. Vlad Ciurea: „Apa cât mai alcalină”
Publicat: 30/11/2023, 20:45

Profesorul doctor Vlad Ciurea face recomandări cu privire la consumul de apă într-o zi obișnuită și subliniază importanța hidratării pentru sănătatea umană.

Cantitatea de apă pe care trebuie să o bea un om într-o zi

„La apă, trebuie băută apă continuu, cel puțin 2 litri de apă pe zi, poate și mai mult, pentru că, cu cât devenim mai în vârstă, din nefericire, Cu atât pH-ul nostru se schimbă dintr-un pH alcalin, de la copilul ăla minunat care aleargă care este frumos, cu vârsta, cu supărările, cu tracasările, se transformă dintr-un organism alcalin într-unul acid.

Iar dacă ai intrat în regim acid, atunci apar toate bolile. Și bolile neurodegenerative, despre care am auzit cu toții și care numai la pronunție au niște nume groaznice, și neoplaziile, care în limba română înseamnă cancerele. Astfel deschidem ușa bolii. Structurile alcaline, în general, închid sau favorizează închiderea acestor. Ne protejează”, a explicat prof. dr. Vlad Ciurea în emisiunea iThink de la Antena 3 CNN.

Medicul Vlad Ciurea face recomandări importante

„Eu pledez pentru apa cât mai alcalină. Cu cât înaintăm în vârstă, devenim tot mai acizi. Viața, supărările, necazurile, pierderile în familie, mâncarea, toate duc la asta. În aciditate se dezvoltă acele boli groaznice despre care mi-e jenă să spun numele. Medical le spunem neoplazii, iar în aciditate se dezvoltă toate bolile grave ale creierului, cărora noi le spunem neurodegenerative. Adică nu mai funcționează normal. Parkinson, Alzheimer, toate acestea favorizează accidentele vascular cerebrale. De aceea trebuie să bei apă cât mai alcalină. Eu beau o apă alcalină”, a mai spus Vlad Ciurea în podcastul lui Cătălin Măruță.

Profesorul dr. Vlad Ciurea, invitat la Marius Tucă Show și podcast-ul Altceva cu Adrian Artene

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Raisa a fost găsită moartă. Fetița de doi ani dispărută ieri era într-o râpă și...
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7...
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Trei dintre rudele Raisei, fetița găsită moartă într-o râpă, sunt audiate de polițiști. Pista pe...
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce...
TEST IQ | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Găsiți diferențele
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
De ce niciun trecător nu a intervenit pentru a-l salva pe bărbatul ucis în Crângași!...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Reguli noi la vămile din România. Autoritatea Vamală Română a făcut anunțul
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
"Era o fată nevinovată". Ipoteza polițiștilor în cazul fetiței de doi ani din Dolj găsită...
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
Prețurile la biletele de avion ajung la cote maxime
×